septembrie 14, 2010
Lacrimi. Lacrimi reci în arşiţa nopţii.
Lacrimi înghiţite pe dinăuntru,
în care cresc peştii gri.
Sclipitori şi alunecosi ca amintirile
iar algele dorinţelor, verzi,
se încolăcesc sufocant
în jurul unui coral de speranţă
roşu ca sângele.
Doar suflarea-mi e albastră.
septembrie 14, 2010
Visez că sunt pe o planetă pustie
Arzând prăfuită, fără apă şi vânt.
Şi merg însetată spre nu-ştiu-unde
Cu umeri căzuţi şi părul cărunt.
Visez că visez o planetă pustie
Unde doar eu şi ideile sunt.
Şi merg căutând ploaia să vie,
Cu umeri căzuţi şi părul cărunt.
noiembrie 26, 2009
OLIGARHÍE, oligarhii, s.f. 1. Formă de conducere a statului, în care puterea politică şi economică este deţinută de un număr restrâns de persoane. ♦ Grup de persoane care exercită puterea într-o astfel de formă de guvernământ. 2. (În sintagma) Oligarhie financiară = grup restrâns de mari posesori ai capitalului financiar, care domină viaţa economică a unui stat. – Din ngr. oligarhía, fr. oligarchie.
MOGÚL, -Ă I. adj. referitor la moguli (II). II. s. m. f. membru al dinastiei mongole de origine timuridă, care a domnit în India. III. s. m. (fig.) persoană foarte importantă, cu puteri discreţionare. (< engl. mogul)
TICĂLOŞÍ, ticăloşesc, vb. IV. Refl. şi tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.
BARÓN s. m. senior feudal care avea pe pământurile sale drepturi absolute. titlu de nobleţe între cavaler şi viconte. (< fr. baron, germ. Baron)
baron, baroni s.m. (peior.) membru marcant al Patidului Social Democrat din România, care domină autoritar viaţa economică şi politică a unui judeţ sau a unui oraş (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
SCELERÁT, -Ă, sceleraţi, -te, s.m. f. (Livr.) Persoană vinovată de nelegiuiri, de crime sau socotită capabilă să le săvârşească; om mârşav, ticălos, criminal. (Adjectival) Om scelerat. – Din fr. scélérat, lat. sceleratus.
VER//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) 1) (despre persoane) Care se ocupă cu afaceri necinstite. Avocat ~. 2) (despre manifestări ale persoanelor) Care trezeşte suspiciuni; care dă de bănuit; suspect; îndoielnic; dubios. Acţiune ~oasă. /<fr. Vereux
A VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.
A VITUPERÁ vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ponegri.
Cuvintele „comunistoid ” şi „a moguliza, mogulizat” mi se par adevărate barbarisme.
octombrie 20, 2009
“Cain”, ultimul roman al scriitorului lusitan José Saramago, a creat polemică îndată ce a fost pus în vânzare, luni, 19 octombrie, în Portugalia. Romanul, care narează în ton ironic istoria lui Cain, fiel lui Adam şi al Evei care şi-a ucis fratele, a fost prezentat la festivalul literar Escritaria 2009, ce s-a celebrat în nordul Portugaliei în localitatea Peñafiel şi în cadrul căruia laureatul premiului Nobel pentru literatură din 1998, José Saramago, a îmânat premiul ce îi poartă numele.
“Biblia este un manual de proaste obiceiuri, un catalog al cruzimii şi ce e mai rău în natura umană” a spus Saramago, pentru care fără Biblie – “o carte care a avut multă influenţă în cultura noastră şi în modul nostru de a fi” – oamenii ar fi fost “probabil mai buni”, informează AFP.
Romancierul a denunţat “un Dumnezeu crud, invidios şi insuportabil” care “există doar în minţile noastre”, evidenţiind că opera sa nu ar putea cauza probleme Bisericii Catolice deoarece “catolicii nu citesc Biblia!”: “Admit că romanul i-ar putea deranja pe evrei, dar nu îmi pasă”, a adăugat Saramago.
Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Portugaliei, Manuel Marujao, a calificat cartea drept “o simplă manevră publicitară” adăugând că “un scriitor de talia lui Saramago ar trebui să apuce pe un drum mai serios”. În schimb, rabinul Elieze du Martino, reprezentantul comunităţii evreieşti din Lisabona , a sigurat că “lumea evreiască nu se va scandaliza nici datorită scrierilor lui Saramago nici ale altor autori. Saramago nu cunoaşte Biblia şi face lecturi superficiale ale acesteia”.
octombrie 18, 2009
„Dacă am crezut vreodată că intrăm în civilizaţia imaginilor, iată că acum calculatorul ne reintroduce în galaxia Gutenberg şi toată lumea se vede obligată să citească”, spune Umberto Eco. „Cartea este ca o lingură, un ciocan, o roată sau o daltă. Odată ce le-aţi inventat, nu le puteţi face mai bine.(…) Poate cartea va evolua în ceea ce înseamna compozanţii ei, poate că paginile nu vor mai fi din hârtie. Dar va rămane ceea ce este”, este convingerea unuia dintre cei mai cunoscuţi semiologi din lume.
Eco admite că, în multe domenii, cartea electronică va aduce un confort de utilizare extraordinar. „Dar nu încetez pur şi simplu să mă întreb dacă ar fi oportun să citim <Război şi pace> pe un e-book”, spune scriitorul, într-un dialog cu un alt autor, Jean-Claude Carrière, din care Nouvel Observateur a publicat extrase.
„Putem considera că scriitura este prelungirea mâinii şi, în acest sens, este aproape biologică. Este tehnologia informaţiei imediat legată de corp. În vreme ce invenţiile moderene, ca cinematografia, radio-ul, internetul, nu sunt biologice”, susţine Eco.
„Nu am avut niciodată atâta nevoie de a şti să scriem şi să citim. Nu putem folosi un calculator dacă nu ştim să scriem şi să citim. Şi chiar într-un mod mai complex decât altă dată (…). Am avea de-a face cu o reîntoarcere la oralitate, doar atunci când calculatorul va putea transcrie direct ceea ce vorbim”, îl completează Jean-Claude Carriere.
Volumul „N’espérez pas vous débarrasser des livres” („Nu sperati ca va veti debarasa de carti”), care contine conversatia dintre Jean-Claude Carrière si Umberto Eco, prefatata de Jean-Philippe de Tonnac, va fi publicat la editura Grasset, pe 21 octombrie, informează NewsIn.
Născut în Alessandria (Piemonte) în 1932, titularul catedrei de semiotică a Universităţii din Bologna, Umberto Eco este considerat unul din cei mai de seamă filozofi şi gănditori contemporani. Este autorul a numeroase eseuri, tratate de semiotică şi lingvistică (aş aminti aici „Şase plimbări prin pădurea narativă”, „Lector in fabula”, „Kant şi ornitorincul”, „Şoarece sau Şobolan. Traducerea ca negociere”) dar şi a unor romane de succes planetar ca „Numele trandafirului”, „Pendulul lui Foucault” sau „Insula din ziua de ieri”. Jean-Claude Carriere, născut în 1931, un cunoscut scriitor, dramaturg şi scenarist francez, căştigător (printre altele) al unui premiu Cesar pentru cel mai bun scenariu în 1983 (cu „Le Retour de Martin Guerre”) şi cel care a adaptat pentru marele ecran „Cyrano de Bergerac”.
Jean-Claude Carrière
Et Umberto Ecco
N’espérez pas vous débarrasser des livres
Entretiens menés par Jean-Philippe de Tonnac
Jean-Claude Carrière, né en 1931, est écrivain, dramaturge et scénariste.
Umberto Eco, né en 1932, est médiéviste, sémioticien, philosophe, critique littéraire et romancier.
Jean-Philippe de Tonnac, né en 1958, est essayiste et journaliste.
A la veille de l’arrivée sur tous les marchés du monde des nouvelles générations de livres électroniques, deux grands érudits et bibliophiles passionnés s’interrogent sur l’avenir du livre. L’adoption du ebook par le grand public, si elle est avérée, ne sera t-elle qu’un nouvel épisode dans l’histoire de l’écrit, ou bien déterminera-t-elle un profond changement de civilisation ?
Non sans humour, Jean-Claude Carrière et Umberto Eco nous rappellent que les livres sont parvenus jusqu’à nous en dépit d’un certain nombre d’obstacles au regard desquels l’épisode du ebook peut apparaître comme bien inoffensif. Vecteur et symbole d’une liberté d’expression incontrôlable, le livre a suscité des réactions plus ou moins hostiles de la part des censeurs de tous ordres et son histoire est indissociable de celle d’un véritable bibliocauste toujours recommencé. Ansi ignorance, imbécillité, censure, inquisition, autodafé, négligence, distraction, incendie auront été autant de causes de la destruction de pans entiers du patrimoine universel. Qui nous dira combien de Divine comédie manquent à jamais dans nos bibliothèques ?
Observateurs et chroniqueurs amusés de ces accidents de parcours, convaincus que nous pouvons saisir quelque chose de l’humaine aventure aussi bien par ses éclats que par ses ratés, Jean-Claude Carrière et Umberto Eco se livrent à un échange étincelant autour de la mémoire à partir des flops, des lacunes, des oublis et des pertes irrémédiables qui, tout autant que nos chefs d’œuvre, la constituent. Ils s’amusent à montrer comment le livre, en dépit des dégâts que les filtrages ont opérés, est finalement passé à travers tous les filets tendus, pour le meilleur et parfois aussi pour le pire…
Umberto Eco sera présent à Paris à l’occasion de la parution de N’espérez pas vous débarrasser des livres.
iulie 3, 2009
Eu cred că POEZIA nu va pleca niciodată niciunde.
Se simte în palma ţăranului trudită de sapă,
în banii număraţi în fiecare dimineata de zilierul imigrant, cu gândul la „acasa” lui,
în cozonacii bunicii, în fânul întors cu furca pe răcoarea serilor de vară…
În fiecare strop de ceai de tei, sorbit pe îndelete
pe la 5
Spor la lectură şi vervă în dezbateri!
iulie 3, 2009
Acum la urmă, terfeliţi, vărsăm
copacii mistuiţi cu greu în substantive.
Burţi de cuvinte se tîrăsc
pe limbile umflate, maladive.
Vomita prin vocale sensul strict,
mîncat la nimereală şi de foame,
de trupele abstracte năvălind
ale vocalelor romane.
cănd, luptători cu tămpla scănteind
pe rictusul de gheaţă al naturii,
ochi mari, albaştri, suspendaţi
la mijlocul de cerc al urii
şi prin pupilaeagră, ca o beregată
tăiată clar de un tăiş,
un sânge uleios se-arată
cu dîra lumii în pieziş,
vomită ochii vechi vedenii
mîncate tot de-a valma şi mirat.
Vomită nara mirodenii
pe care-n timp le-a respirat.
Timpanul alb vomită muzică
pe care sarea nu a nins,
şi pielea vechi pipăituri vomită
care-n burice i s-au prins.
O, dar de însuşi şi de nemăncare
lăsat lucios, lăsat febril,
e această necontinuare
de-a fi perpetuul copil
născut fără de gură, fără
de dinţi la pleoape şi urechi,
făcînd cu sine, sinele într-una,
de nemaidespărţit perechi.
iunie 25, 2009
Érase una vez una niña
Que añoraba una palabra:
Una palabra que taladra
En piedra y arena,
En ríos frescos,
En llanto de frutos,
En verde de pino
Y en olor de vino.
Érase una vez una palabra
Que buscaba una niña
De estirpe romana,
Danzando pavana
Con alma arrebolada
De tormento rociada.
La niña nunca encontrada
Fue empotrada
En un monasterio
En un país de misterio
Con nombre pagano
De linaje romano.
Y la palabra vaga ahora
Por campos de pólvora.
iunie 22, 2009
Lipsă de coerenţe, prea multe reticenţe,
Registru grav de note, polemici decadente,
Decizie de cadre şi protocoale seci,
Fonduri europene…
Ţăranul mănâncă sarmalele reci!
Mergem la conferinţe, mai criticăm sentinţe,
Facem un referendum- apel la conştiinţe,
Ne îmbătăm cu vorba frumos rostogolită
Şi rotunjită….
Copiii români au învăţat să mintă!
Nu. Nu mai stăm la cozi. E inuman!
Dar exersăm în presă limbajul suburban.
Ileana Cosânzeana e „tipa” din novele.
Cântă manele…
Ai nostri tineri nu mai citesc în stele!
iunie 22, 2009
Vreau să vorbesc cu tine, mamă,
Dar eşti departe-n codrii de aramă.
Mi-e trupul greu, devreme ostenit.
Mi-e inima-ngheţată şi drumul troienit!
Vreau să mănânc o ciorbă de legume
Şi să miros scovergi din cele bune,
Să simt cum lemnul se preface-n jar,
Să-l văd pe tata- mândru şi amar!
Vreau să mai plâng lângă morminte,
Cu lacrimi dulci, lângă icoane sfinte.
Să imi învăţ copilul să adune
Muguri de brad şi clipele nebune…
Vreau să mâ-ntorc în ţara mea uitată,
De zâne şi de oameni fermecată!
Să mâ întorc în sufletul străbun,
Să pot să strig pe străzi, aiurea: SUNT ROMÂN!
Ulysses Syndrome 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.